22017May
Cea de-a cincea întâlnire a echipei de proiect la Craiova

Cea de-a cincea întâlnire a echipei de proiect la Craiova

În perioada 27-28 aprilie 2017 a avut loc la Craiova, hotel Royal, cea de-a cincea întâlnire a echipei proiectului ”Educația prin Școala Verde ca modalitate de promovare sustenabilă a patrimoniului cultural și resurselor naturale”.

Scopul întâlnirii a fost acela de a trece în revistă activitățile derulate până în prezent, ca și de a stabili acțiunile ce trebuie întreprinse în următoarea perioadă pentru atingerea obiectivelor stabilite și îndeplinirea indicatorilor propuși.

La întâlnire au participat 7 persoane (3 reprezentanţi ai Asociației Centrul pentru Dezvoltare Montanesium, Bulgaria, 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Mereu pentru Europa, România, 1 translator ro-bg).

Subiectul principal al întâlnirii l-a constituit a doua editie a Scolii verzi. S-a discutat despre feed-back-ul participantilor la aceasta editie.

Pe parcursul intalnirii s-a discutat despre organizarea forumului profesorilor, care se va desfășura în luna iulie, in orașul Craiova. Astfel au fost stabilite aspecte organizatorice generale, aspecte legate de selecția participanților sau organizarea activităților. De asemenea s-au purtat discutii referitoare la elaborarea catalogului promotional: structura si continut si la elaborarea viitoarelor cereri de rambursare si rapoarte de progres.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *